Femeile şi banii

image

Majoritatea bărbaților, pe bloguri, forumuri şi chiar în viața de zi cu zi, sunt convinşi că femeile au nevoie doar de bani, că sunt mercantile. Doar că anume această majoritate, la o întâlnire, nu va aduce femeii un buchet de flori şi nu o vor invita, nu într-un restaurant, dar nici măcar într-o cafenea de mâna a 2-a.
O cunoscută de a mea făcuse cunoştință cu un bărbat şi conveniseră la o întâlnire după serviciu. Fata era îmbrăcată în costum de oficiu (fustă, cămaşă şi sacou), încălțată în pantofi cu toc, iar afară, seara se lăsă destul de frig (cum sunt la noi serile de primăvară sau toamnă). Credeți că el a invitat-o să stea undeva, într-un local, la cald, să servească un ceai? Nu!.. El 4 ore a purtat-o prin stradă, în frig, pe tocuri, pe trotuarele dărâmate. Spre sfârşit fata deja înghețase totalmente, iar picioarele o dureau groaznic. 4 ore îl ascultă cât e el de bărbat de vis, cât de mult are nevoie de relații la nivel înalt şi, culmea, că nu are de gând să aştepte mult până când ea îi va da voie să o ducă în pat.   Despre ce fel de relații vorbiți voi, bărbații, când o simplă dorință a femeii de a sta comod, în linişte, într-o cafenea şi de a bea un ceai de 15-20 lei deja este considerată mercantilism? Şi mulți din voi, venind în vizită la o femeie, ve-ți aduce, în cel mai bun caz,  un vin ieftin sau o ciocolată. Puțini care se vor gândi că ea a stat ore în şir la bucătarie să pregătească masa.
Spuneți, vă rog, ca bărbați, cine şi-ar dori să vadă lângă ei o femeie neîngrijită, cu rădăcinile părului crescute, cu pielea crăpată, cearcăne sub ochi, unghii roase, haine vechi şi ieftine?  Sigur că voi vă doriți femei frumoase, îmbrăcate bine, aranjate, necătând la faptul că mulți din voi nu arată chiar într-atât de bine şi sunt neîngrijiți. Credeți că femeile nu cheltuie nimic pentru a arăta bine?  Ştiți cât efort şi câți bani cheltuie ea pentru a fi frumoasă? Vreodată ați văzut prețurile la produsele cosmetice? Cât costă un rimel de calitate medie? Un fond de ten? Un parfum? Un fard? Un ruj? O bijuterie? Strigați în gura mare că femeile sunt nişte curve care aleargă doar după bani, dar nici unuia nu-i trece prin cap că ele au investit deja în frumusețea lor atât de mult cât nici nu vă puteți închipui. Ştiți cât costă să vopseşti şi să aranjezi părul? Dar manichiura? Pedichiura? Care e prețul acelei creme care face pielea fină? Şamponul care face părul să strălucească? Şi nu spuneți că pentru voi nu contează aspectul fizic- e cea mai mare minciună inventată de voi! Iar acum, cu care ocazie, ea, care a cheltuit atâta timp şi bani pentru a arăta bine, ar trebui să se dăruiască unui bărbat care nu e în stare să o invite măcar la un ceai în oraş? Dar mulți din voi vor fi în stare să-şi hrănească familia? Ca ea, femeia, să poată sta liniştită acasă, în concediu de maternitate, să vă crească copiii şi să nu moară de foame?
Nu, ăsta nu e mercantilism! Asta e un instinct normal- să aprecieze bărbatul după oportunitățile de care acesta e în stare. La urma urmei,  funcțiile de bază pe care un bărbat le are în raport cu femeia lui sunt: să câştige, să apere, să fie puternic.
Ne băgați pe gât relațiile fără obligațiuni, oferindu-ne aşa zisa plăcere? Trezițivă! Voi terminați practic la orice contact sexual, iar femeile nu!  Pentru că unei femei îi este mult mai greu să primească plăcere de la un bărbat pe care nu-l cunoaşte într-atât de bine. Aşa suntem noi, femeile, făcute. Voi toți vă considerați amanți buni şi credeți că noi, femeile ar trebui sa fim fericite că ne-ati ales, necătând la faptul că mulți sunteți murdari, neîngrijiți, incapabili să ne luați apărarea şi, cel mai important, neavând nici cea mai mică ideie cum să curtați.
DAR VOI ASTA MERITAȚI????

russian source

Gânduri?…

image

Am şters urmele trecutului cu atâta migală, să nu rămână nici o pată, nici un semn, nimic. Ceea ce a fost nu mai există pentru mine. Există numai prezentul de un alb imaculat. Ce să scriu pe acest alb, cum să scriu? Cum să scriu, ce să scriu? Nu pot să scriu. Dacă m-ar învăța cineva să scriu. Aş scrie că cerul e albastru, că au înflorit copacii de lângă fereastră, că îmi place floarea lor albă şi că vreau o rochie tot atât de albă, că vreau să mă prefac în ploaie, să-ți mângâi şuvițele de păr, să-ți sărut obrajii, ochii şi buzele, că e atât de bine afară şi e atât de trist în odaie, că eşti departe sau că nu eşti deloc. De ce taci? Strigă-mă, opreşte-mă, nu vreau să plec…. Nu e neapărat să mă strigi pe nume, strigă-mă cu o lacrimă, strigă-mă cu o floare, strigă-mă cu sângele tău, năvălind în obraji, dar dacă nu te aud, strigă-mă cu numele tău.
Mă simt ca o tablă de şah, cu pătrățelele albe şi negre de pricepere şi nepricepere, confuzie şi haos de emoții. Fac un apel la logică. Vreau să dau o formă gândurilor, îmi scrutez mintea, punând în acord inima şi rațiunea. Cineva a zis că nici un om nu este în mod absolut frumos sau urât, până nu îl cunoşti. Există frumuseți ascunse, dar şi urâțenii la fel de bine ascunse, aparențele sunt înşelătoare. Dar vreau eu oare să te cunosc? Îmi trebuie mie aceasta? Şi vreau eu să mă cunoşti tu pe mine? Nu ştiu… Nu-mi plac eşecurile, nu-mi plac deziluziile şi nu-mi plac atâtea şi atâtea lucruri. Mi-e frică de dezamăgire. Nu vreau să am păreri de rău referitoare la tine. Şi nu vreau să ajung să mă răzbun, jucându-mă cu tine.  Prefer să cred că eşti diferit şi nu vreau să-mi schimb această părere…