O parte din mine..

Da, m-am deprins cu singuratatea. Probabil pentru ca e prea multa si probabil pentru ca nu-mi place sa traiesc in iluzii. Nu-mi place sa fiu alaturi de oameni doar pentru a crea iluzia vietii fericite. Pentru ce?  Aceste iluzii defapt te fac sa simti singuratatea sufletului in cel mai dureros mod.  Iar singuratatea stie sa rada tare de cei care se ascund de ea in fals, in iluzii. Oricum, mai devreme sau mai tarziu te intorci in singuratate, dar te intorci zdrobit si dezamagit pana la ultima picatura de sange.
Demult nu vad ceva rau in propria singuratate. Oamenii au tendinta sa exagereze atunci cand merge vorba de relatia dintre doua persoane. Da, asta e ceva important, dar nu e intr-atat de important incat sa te distruga lipsa lor. Totul e mult mai simplu decat pare. Sunt- e bine, nu sunt- vor fi. Iar daca nu vor fi, inseamna ca asa trebuie, sau ca nu ti le doresti chiar asa mult.  Uneori e bine sa te lasi dus de val, agatandu-ne de nimicuri, putem rata lucruri cu adevarat importante.

Cand ajungi in punctul de varf al singuratatii, te impaci cu o singura iluzie: iluzia ca esti pe drumul cel drept. Fac sport, diminetile mele incep cu un pahar de apa calduta, optez pentru o alimentatie sanatoasa.  Pur si simplu nu e exclus faptul ca imi doresc sa traiesc viata asta fiind sanatoasa, cat mai mult posibil, limitandu-ma la oricare motive proprii.  E totusi mai bine sa vii seara acasa, sa iei la cina o salata usoara, proaspata, decat sa stai jumatate de noapte cu burta plina si sa te distrugi cu gandul ca esti un rahat, ca nu ai vointa, ca ai ajuns la limita cea mai de jos a „depresiei”. 

Azi  vin cu o reteta, mai bine zis 2 retete,  de ceva sanatos.  Caci da, ma pasioneaza gatitul sanatos si faptul ca nu trebuie sa stau asupra aragazului in miros de ciorbe grase si ceapa prajita e  ceea ce ador la singuratate.

Prima reteta e laptele de migdale homemade. Pentru prima incercare, am facut o cantitate mica. De ieri am pus in apa cam 35gr de migdale si le-am lasat peste noapte sa se umfle. Dimineata le-am pus in blender, am adaugat cam 100 gr de apa, un sfert de lingurita de miere si am maruntit si amestecat bine. Printr-o basma de bumbac am scurs bine amestecul si am obtinut laptele. S-a primit un lapte consistent si cremos. Daca doriti sa-l obtineti mai rar, pur si simplu adaugati mai multa apa.

Si a doua reteta e cea de pancakes (blinele) fara pic de faina. La resturile de migdale ramase dupa ce am scurs laptele, am adaugat 2 oua si putina miere, am amestecat si le-am prajit pe tigaie. Am adaugat putin ulei, atata cat sa nu  lipeasca tigaia.

Iubeşte pe cineva care te iubeşte

Suntem convinşi că respectarea acestei maxime simple ne-ar scuti de 99,5% din suferințele din dragoste. Personal, la un anumit nivel, am ştiut întotdeauna că ar trebui să iubesc numai bărbații care să mă iubeasca la rândul lor, dar, pe de altă parte, credeam sincer că-i pot face pe bărbații distanți şi intangibili să mă venereze, dacă îmi dădeam silința. Mă uit la prietenele mele şi-mi dau seama că nu sînt singura care a căzut în capcana asta. Un lucru e cert. Nici una din noi nu a reuşit să facă o astfel de relație să funcționeze.         Psihologii afirmă că nevoia de a încerca să închegi un cuplu cu un bărbat care nu este pregătit să-şi asume un angajament poate fi cauzată de orice, de la probleme nerezolvate cu unul dintre părinți, până la o genă care te îndeamnă să fii în continuă căutare de noi provocări. Vestea bună este că nu ai nevoie de ani şi ani de consiliere psihologică pentru a scăpa de această meteahnă. Trebuie doar să-ți faci o nouă idee în legătură cu ceea ce vrei şi cu ceea ce ți se cuvine. Cheia constă în a ajunge să te simți o femeie care merită o relație extraordinară. Totul începe cu respectul de sine.

  Pentru a ajunge să fii mulțumită de tine şi să trăieşti viața din plin, asumă-ți un risc. De exemplu, reia-ți studiile, schimbă-ți slujba sau fă o călătorie peste hotare de una singură. Există o mulțime de lucruri care te pot ajuta să-ți dai seama că viața este minunată, că dispui de un potențial extraordinar şi că te-ai săturat să tragi cu dinții de o relație care nu merită osteneala.

​”…  Am incuiat usa apartamentului si am pasit spre ascensor, batand cu tocurile de terracota. Nu mai port uniforma albastru-bordeaux, acum e neagra, cu epoleti cu 4 dungi aurii, pantaloni la dunga, cravata albastru inchis. Si nici nu mai ies din garsoniera stramta intr-un culoar murdar al unui camin familial. Am luat acest penthouse de la etajul 14 al unui bloc nou, dat in expluatare cativa ani in urma. Totul e nou, e curat, dar nu-mi place acest apartament. In el sunt atat de multe si totodata e asa de pustiu. Doar patul, baia, chiuveta din bucatarie si frigiderul mai sunt un semn ca aici cineva traieste. In rest, o zona moarta, un gol neatins, inghetat, un gol in care nu vrei sa te intorci.

  Dimineata devreme, strazile sunt pustii, orasul inca doarme, doar picaturile mici de ploaie, frunzele care cad galbene pe caldaram si de ici colo cate o masina ratacita mai fac cate un pic de zgomot. Marele oras in care visele tale se implinesc la altcineva… Si ce? Las sa se implineasca. Demult nu mai visez, eu doar pasesc, conduc masina pe strazi incolo si inapoi, fara sentimentalism. Traiesc aici de ani buni si atunci cand exista o perioada atat de lunga, gandurile despre iubire sau ura nu mai apar in minte, orasul e parte din viata ta. Cu toate ca nici parte nu e, pe asta ar trebui sa o simti, iar orasul doar iti curge prin vene, sau curgi tu, ca parte a fluxului, prin venele lui. Nu il iubesti, nu-l urasti, e un decor zilnic, traiesti in el.

  Si eu traiesc sau cel putin creez iluzia ca traiesc….”

P.S. : e un fragment din ceea ce scriu si ce urmeaza sa ia forma unui roman.